Talcuire a Evangheliei Duminicii a patra dupa Rusalii, Matei 8, 5-13, despre vindecarea slugii sutasului – de Parintele Noel Tanazacq

Iisus tocmai ce S-a pogorat din Munte, unde a rostit marea si prima sa predica (Fericirile…) si, de indata, isi arata puterea Sa dumnezeiasca, savarsind trei vindecari uimitoare: vindeca un lepros, apoi sluga unui sutas si, in sfarsit, pe soacra lui Petru. Este interesant de remarcat ca incepe prin a vorbi, pentru ca este Cuvantul lui Dumnezeu si pentru ca a venit pe pamant sa vesteasca Vestea cea Buna a Imparatiei. Apoi, savarseste fapte vindecatoare care confirma adevarul cuvintelor Sale si ii arata bunatatea, adica marturisesc despre ceea ce spune.

Astfel, Domnul ii lasa liberi pe oameni – liberi sa creada in El sau nu. Daca ar fi facut altfel, noi n-am fi avut aceeasi libertate. El exprima Adevarul, apoi isi arata compatimirea si iubirea pentru oameni. Adevarul si iubirea sunt de nedespartit (theoria si praxis).

Dintre cele trei vindecari, cea a slugii sutasului este cea mai uimitoare. Este una dintre cele mai frumoase pagini din Evanghelie. Iisus intra in „orasul Sau”, Capernaum, unde locuieste impreuna cu ucenicii Sai, in „Galileea Neamurilor”, un loc al amestecurilor etnice, culturale si religioase. Un sutas Ii iese in cale si-L roaga sa vina sa-i vindece sluga bolnava de moarte. Totul este extraordinar in aceasta imprejurare. Sutasul este un soldat de meserie, un ofiter roman, deci pagan, si indrazneste sa mearga spre rabbi Ieshouah pentru a-I cere ceva incredibil: vindecarea unui muribund! Stim deja de la sfantul Apostol Luca – ca acesta era prieten al evreilor si ca le construise o sinagoga in Capernaum. Dar totusi, ce indrazneala si ce credinta! Acest om prefigureaza „Neamurile”, Biserica.

Atitudinea Domnului este surprinzatoare. El se arata imediat de acord, fara sa puna intrebari, dar amana un pic aducerea la indeplinire („mergand, il voi vindeca”). Si chiar acest decalaj cronologic ii va permite sutasului sa-si exprime credinta. Putem sa tragem deja o invatatura importanta: Hristos nu este partinitor, nu se uita la aparente. Si totusi, dupa cum El Insusi spune, El n-a fost trimis decat catre oile pierdute ale casei lui Israel. Dar este induiosat de bunatatea acestui om, acest ofiter roman, fata de sluga sa, pe care o considera ca pe un fiu.

Abia acum incepe partea cea mai frumoasa. In fata acestui raspuns pozitiv al lui Hristos, sutasul prinde indrazneala si spune cuvinte de o inaltime uimitoare. Mai intai: „nu sunt vrednic sa intrii sub acoperamantul meu, dar spune numai un cuvant si se va vindeca sluga mea”. Ramai mut de admiratie dinaintea unei asemenea smerenii si a unei asemenea credinte. Care om in Israel a fost vreodata in stare sa rosteasca un asemenea cuvant? Este una dintre comorile Bisericii, care de altfel a introdus cuvantul sub o forma adaptata in slujbele sale (rugaciunile dinaintea impartasaniei in ritul roman: Doamne, nu sunt vrednic sa Te primesc, dar spune numai un cuvant si se va tamadui sufletul meu).

Insa ce spune pe urma, ca o dezvoltare explicativa, este si mai uimitor: „Ca si eu sunt om sub stapanirea altora si am sub mine ostasi si-i spun acestuia: du-te, si se duce, si celuilalt: vino, si vine, si slugii mele: fa aceasta, si face”. Ce vrea sa spuna e aceasta: eu in slujba mea, chiar daca sunt ofiter subaltern[1], poruncesc si sunt ascultat. Cu cat mai mult Tu, care esti Stapanul fapturii, poti sa poruncesti ostilor ingeresti si ele Te vor asculta. Stapane, nu Te osteni pana la casa unui om nevrednic ca mine, – care nu sunt un fiu al casei lui Israel – ci porunceste ingerilor si sluga mea se va vindeca. Ce credinta, dar si ce teologie! Cati intelepti din Israel au avut acest nivel teologic si aceasta inaltime a duhului?

Hristos este admirativ. Este o fraza surprinzatoare, bogata din punct de vedere teologic. Intelesul ei este ca Dumnezeu nu este ca un papusar care trage de sfori si face din fapturile Sale tot ce vrea. Dumnezeu nu face si intrebarile si raspunsurile. Libertatea omului nu e o vorba desarta: este oglindirea libertatii dumnezeiesti. Dumnezeu il admira pe om! Isi admira faptura. E rasturnarea valorilor. Hristos admira faptul ca acest ofiter roman, acest ofiter pagan, prin efortul sau interior, a devenit mai intelept decat fiii lui Israel. De altfel, El spune un cuvant infricosator catre Israel si vesteste Biserica Neamurilor: „Amin zic voua, nici in Israil n-am aflat atata credinta. Insa zic voua ca multi de la rasarit si de la apus vor veni si vor sedea odihnindu-se cu Avraam, si cu Isaac si cu Iacov intru imparatia cerurilor. Iar fiii imparatiei se vor scoate la intunericul cel mai dinafara; acolo va fi plangere si scrasnirea dintilor”[2] (Mt. 8, 10-12).

Si de indata fu tamaduita sluga. Dar intr-un fel pe masura credintei sutasului: „fie tie dupa credinta ta”. Sutasul a dobandit harul!

Pr. Noël TANAZACQ