Sfantul Nicodim Aghioritul

 

Sfantul Nicodim Aghioritul este praznuit pe 14 iulie. Sfantul Nicodim Aghioritul s-a nascut in anul 1749 in orasul Naxos, situat in sud-estul arhipelagului Ciclade din Marea Egee. Pana la intrarea in monahism, s-a numit Nicolae Kallivurtzis. La varsta de 16 ani este trimis la Smirna, pentru a deprinde invatatura dascalului Ierotei. Aici a invatat latina si franceza, devenind un bun cunoscator al Sfintilor Parinti, al aghiografiei si sfintelor canoane.

In anul 1770, dupa terminarea studiilor, Nicolae se intoarce la Naxos, unde mitropolitul Antimos il angajeaza secretar. La 26 de ani, dupa cateva vizite in Sfantul Munte, intra in monahism, la Manastirea Dionisiu. Dupa doi ani de ascultare, este tuns rasofor si primeste numele de Nicodim.

Episcopul Macarie al Corintului ii va cere sa corecteaze si sa pregateasca pentru tipar „Filocalia”. Este tiparita in anul 1782, in Venetia. Numarul de autori patristici cuprinsi in colectie este de 36 si acopera o perioada de unsprezece secole: IV-XV. Tot la cerearea acestuia revizuieste si Everghetinosul si Despre Impartasania necontenita.

Datorita dorintei de a se darui total rugaciunii in liniste, Sfantul Nicodim Aghioritul paraseste Manastirea Dionisiu si se retarge intr-o chilie aproape de Haries. Doreste sa intre in obstea Cuviosului Paisie Velicikovski, insa, nu reuseste sa ajunga in Moldova din cauza unei furtuni. Intelege din acesta intamplare ca Dumnezeu avea alt plan cu el  si merge sa vietuiasca intr-o chilie din Capsala, din zona pustniceasca intre Karies si Manastirea Pantocrator, unde va copia multe manuscrise. Apoi se retrage intr-o insula aproape pustie langa Eubeea, in anul 1782.

Aici, la cererea varului sau, Episcopul Ierotei din Euripos, Sfantul Nicodim a scris „Manualul sfaturilor bune”, sau „Paza celor cinci simtiri”. El invata cum se poate dezrobi mintea (nous) de inlantuirea placerilor simturilor, pentru a-i permite inaltarea prin rugaciunea inimii la cugetarile duhovnicesti ale contemplatiei.

Revine in Sfantul Munte si i se incredinteaza traducerea si editarea operelor complete ale Sfantului Simeon Noul Teolog. A redactat si un „Indreptar de spovedanie” care este folosit regulat in Biserica Greaca de azi. El a publicat, de asemenea, doua opere adaptate dupa vestitele carti duhovnicesti din Apus, adica „Razboiul nevazut” de Lorenzo Scuppoli (1589) si „Deprinderi duhovnicesti”, care au cunoscut pana in zilele noastre un mare ecou. Precizam ca daca Sfantul Nicodim Aghioritul a folosit literatura spirituala apuseana, aceasta nu a afectat invatatura lui ortodoxa.

Ieromonahul Agapie din Peloponez i-a propus Sfantului Nicodim sa traduca o antologie a Sfintelor Canoane. Dupa doi ani de munca a terminat aceasta opera, pe care a numit-o „Pidalion”. Aceasta lucrare a fost editata prima data la Leipzig, in anul 1800, insotita de binecuvantarea sfantului sinod si a patriarhului ecumenic. In limba romana a aparut tradus in anul 1844 la Manastirea Neamt.

Amintim ca Sfantul Nicodim a corectat si pregatit pentru tipar scrierile complete ale Sfantului Grigorie Palama, insa lucrarea a fost distrusa la Viena, in timpul razboiului.

A trecut la cele vesnice pe 14 iulie, 1809. Tomosul de canonizare al Sfantului Nicodim Aghioritul a fost emis de patriarhul ecumenic Atenagora I impreuna cu membrii Sinodului pe 31 mai 1955.

 

Felurile pacatelor dupa Sfantul Nicodim Aghioritul

Felurile pacatelor dupa Sfantul Nicodim Aghioritul

Cartile contemporane de morala ortodoxa clasifica pacatele in mai multe categorii. Ele vorbesc pe de o parte de pacate usoare sau obisnuite, iar pe de alta parte, de pacate grele, din randul carora fac parte urmatoarele trei categorii: pacate capitale, pacate impotriva Duhului Sfant si pacate strigatoare la cer.

Rationalizarea din considerente didactice a discursului despre pacat aduce unele prejudicii crestinului si pune in primejdie relatia lui cu Dumnezeu. O clasificare asa de minutioasa a pacatelor ne duce cu gandul la Codul penal si putem cadea usor in extrema de a considera pacatul doar o incalcare a poruncii lui Dumnezeu pentru care nu va intarzia sa vina asupra noastra mania divina.

Dupa invatatura ortodoxa, care era drept tinta sfintirea intregii noastre fiinte pana la asemanarea dupa har cu Creatorul, pacatul vazut ca greseala nu se reduce numai la incalcarea unor prescriptii, ci, el are in vedere agravarea sau racirea relatiei noastre cu Dumnezeu.

Cand se intampla sa cadem in cursele vrajmasului, Dumnezeu nu se intristeaza doar ca legile Lui au fost neglijate de noi, ci se intristeaza ca noi nu am raspuns cu dragoste la chemarea lui plina de iubire si ne distantam nepasatori de harul sau care duce la viata vesnica.

 

Tot rationalizand conceptia despre pacat, teologia occidentala a promovat un mod eronat de raportare a omului la legile divine, considerand ca un pacat facut de crestin cu gandul, cu cuvantul sau cu lucrul, este asemenea unui delict comis de om in ordinea social. De aceea s-a ajuns pana acolo incat indreptarea omului sau iertarea lui sa fie un lucru exterior fiintei umane, putandu-se realiza chiar prin achitarea unei sume de bani, cum este cazul indulgentelor.

in Ortodoxie lucrurile au fost pastrate in profunzimea lor. Toti crestinii pacatuiesc in mai mica sau mai mare masura, dar nu ne consideram doar niste raufacatori care am incalcat niste norme morale si care putem plati pentru aceasta printr-un gest exterior, ci ne zdrobim inima prin pocainta, ca unii ce ne-am departat de buna voie, cazand prada ispitelor diavolesti, de izvorul nesecat al sfinteniei, care ne adapa din nemarginita sa dragoste pe drumul catre imparatia vesnica.

Pastrand aceasta linie de gandire si depasind intelesul exclusiv juridic al notiunii de pacat, Parintii Bisericii ne indeamna permanent sa ne ferim de tot pacatul, aratandu-ne vase de mare cinste inaintea lui Dumnezeu. impart si ei pacatele in mai multe categorii, caci rautatea este de multe feluri, insa nu uita ca toate invataturile date noua trebuie sa cuprinda si remedii pentru intoarcerea noastra pe calea sfinteniei.

Sfantul Nicodim Aghioritul ne cere sa fim cu luare aminte la toate faptele noastre si sa ne ferim de orice pacat, fie el de moarte, fie din cele care se pot ierta mai usor, fie din cele pricinuite de lipsa faptelor bune. Este o impartire simpla, dar cuprinzatoare, o clasificare ce ne face sa fim atenti la absolut tot ce se intampla cu noi, constientizandu-ne si de masura pocaintei.

Dupa Sfantul Nicodim, „de moarte sunt acele pacate, de buna voie savarsite, care strica, fie numai dragostea cea catre Dumnezeu, fie cea catre aproapele, impreuna cu cea catre Dumnezeu, si-l fac pe cel ce le savarseste vrajmas al lui Dumnezeu si vinovat mortii celei vesnice a iadului.” Dintre acestea, cele mai raspandite sunt: mandria, iubirea de arginti, curvia, pizma (invidia), lacomia, mania si trandavia sau lipsa de grija pentru mantuire.

Pacatele ce se pot ierta sunt acelea savarsite cu buna stiinta de toti oamenii, acele pacate usoare care nu strica dragostea cea catre Dumnezeu sau catre aproapele, nici nu-l fac pe om dusman al lui Dumnezeu si vinovat de moartea vesnica. Acestea sunt greselile noastre de multe feluri din viata de zi cu zi, despre care vorbeste Iacov, fratele Domnului: „Caci toti gresim in multe chipuri.” (Iacov III,2) intre acestea se numara: „cuvantul cel desert, cea dintai pornire si tulburare din manie, cea dintai pornire a poftei, cea dintai pornire a urii, minciuna spusa in gluma, pizma cea trecatoare sau mahnirea marunta pentru bunatatile aproapelui.”

A treia categorie de pacate, dupa invatatura Sfantului Nicodim, o reprezinta cele datorate lipsei de fapta buna pe care aveam posibilitatea sa o facem dar nu am facut-o din nepasare sau lene. Acestea sunt „faptele bune, vorbele sau gandurile pe care putea cineva sa le savarseasca, ori sa le gandeasca, dar s-a lenevit si nu le-a savarsit, nici nu le-a grait, nici nu le-a gandit, si, care vin, dupa cum am spus, din pacatul de moarte al trandaviei. Pacate ale lipsirii se numesc si cate rautati putea cineva sa le opreasca cu cuvantul sau lucrul si nu le-a oprit.”

Multi au obiectat si au zis ca aceste fapte nu pot fi socotite pacate pentru ca nu reprezinta un lucru rau facut de cineva, ci doar lipsa unui lucru bun. Dar suntem raspunzatori si pentru binele pe care trebuia sa-l facem si nu l-am facut, si pentru raul pe care puteam sa-l oprim si nu l-am oprit, asa cum aflam de la Mantuitorul in cuvantul despre infricosatoarea judecata: „Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc, insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau.” (Matei XXV, 42)

Vorbindu-ne pe inteles despre toate rautatile care ne pot cuprinde, Sfantul Nicodim arata cat de mult poate avansa pacatul in firea noastra, distingand douasprezece trepte ale pacatului:

1. Prima treapta este cand cineva face lucru bun, dar nu-l face si bine, ci amesteca binele cu raul. De exemplu, cand face cineva milostenie sau tine post pentru a fi laudat de oameni.
2. A doua treapta este savarsirea binelui pe jumatate.
3. A treia – bantuiala lucrului celui rau.
4. A patra – unirea sau consimtamantul liber pentru pacat.
5. A cincea – lupta, care se intalneste la toate treptele, fiindca omul se straduie sa faca bine ceea ce este bine si sa nu se abata de la bine.
6. A sasea – invoiala raului.
7. A saptea – pacatul cel cu mintea, cand omul dupa ce accepta faptuirea pacatului se straduieste sa-si intipareasca acel pacat in mintea sa, atat de limpede, ca si cum l-ar savarsi de fapt.
8. A opta – lucrarea si pacatul savarsit.
9. A noua – obisnuinta si repetarea deasa a pacatului.
10. A zecea – deprinderea pacatului care, cu silnicie si cu asprime, sileste pe om sa pacatuiasca vrand nevrand.
11. A unsprezecea – descumpanirea sau deznadejdea.
12. A douasprezecea – sinucidearea, cand omul isi pune capat zilelor, avand mintea sanatoasa, dar fiind biruit de deznadejde.

Stiind acum de cate feluri e pacatul si cat de adanc se poate inradacina in sufletul omului, sa ne straduim cu multa rugaciune sa-l departam de la noi, iar daca ne aflam pe una din treptele lui sa luptam cu toata puterea nostra si cu ajutorul venit de la Dumnezeu sa reusim sa stam departe de tot pacatul care ne inchide usile raiului.

Sebastian Marin

Sursa: https://www.crestinortodox.ro/morala/felurile-pacatelor-98943.html